amazingromania.net Web analytics

#EpicBikeTour2016 - Prin poieni, păduri și pâraie spre Fundătura Ponorului


Primul circuit din Epic Bike Tour 2016 s-a întins pe două zile și a însumat peste 100 km de mountain biking. Despre prima zi v-am povestit deja așa că în acest articol continuăm cu întoarcerea la mașinile pe care le-am lăsat, cu emoții, la Hanul Boleștilor tocmai pe cealaltă parte a munților. Hai că o fi bine 😋


Informații utile pe scurt:

Data: 14 August 2016
Traseu: Costești - Târsa - Poiana Omului - Fundătura Ponorului - Ohaba Ponor - Ponor - Baru - Hanul Boleștilor
Distanța: 49 km 
Diferență de nivel: +800 m/ - 645m
Durata: 7 ore (inclusiv pauzele)
Dificultate: mediu (urcare grea pe asfalt lungă de 7 km cu înclinație medie de + 9.5%, o coborâre impracticabilă de 2.5 km lungime înainte de coborârea finală spre Ohaba Ponor)
Surse de apă: Costești, Târsa, izvoare în zona coborârii impracticabile, Ohaba Ponor




După o noapte cu odihnă deplină în niște paturi gigantice și ultra confortabile și o tentativă semi-eșuată de a profita de ciubărul cu apă fierbinte (ieșeam ca puii prăjiți de acolo) a doua zi din acest tur începe cu ce-i mai greu: o urcare lungă de 7 km cu panta medie de + 9.5%.


Singurele două lucruri pozitive au fost: umbra care ne ferea de soare și faptul că urcam pe asfalt, nu pe offroad. Să nu uit: valea pe care am urcat era și ea faină. Drumul era lat cât să încapă o mașină și e asfaltat până în Târsa.







Nu vă ascund că urcarea asta ne-a stors de puteri mai ales că nu eram tocmai în poziția de a o lălăi foarte mult fiindcă în aceeași zi trebuia să conducem până la Voineasa pentru ca următoarea zi să începem cea mai grea tură a acestui tur. Tură a acestui tur? Se înțelege, da? 😀


Să nu mai zic că imediat ce am dat de primul loc o idee mai plat ne-am trântit pe jos. Unii la umbră pe iarbă, alții în mijlocul drumului după cum se vede în imaginea de mai jos 😊Cam o oră jumate ne-a luat să facem urcarea asta lungă de 7 km și am meritat pauza asta cu vârf și îndesat. Apropo de îndesat, am îndesat în noi mâncare și apă cât să ne refacem puterile 😉






A urmat o porțiune super faină! O succesiune de urcări și coborâri doar că urcările le făceai aproape în totalitate din inerția dată de coborârea ce o preceda. O fost excelent. Am prins viteză destul de mare. Ceasul mi-a arătat un maximum de 64.4 km/h!


În imaginile de mai sus se pot observa aceste unduiri în sus și în jos ale șoselei. Acuma poze am făcut în puține locuri aici ca să mă pot și eu bucura de senzațiile tari 😀 






Din păcate asfaltul nu e nesfârșit și trecem din nou la offroad. Până la urmă pentru asta am venit, dar ne-am cam obișnuit cu binele 😏 Ne-a așteptat un drum cu noroi destul de lipicios și o pantă pe măsură așa că: hai la împins!


Din fericire nu pentru mult timp și peisajul care ne înconjoară e unul fain. O pădure sănătoasă la limita etajelor de vegetație. Urcarea asta începe înainte de intersecția spre Prihodiște și e lungă de cam 3 km. Doar prima parte e mai abruptă, în rest e ciclabilă 😊





Până la urmă urcarea asta a fost destul de faină mai ales când am ajuns pe un picior de munte care, într-un final, ne-a scos în Poiana Omului. Era și un drum care venea diect pe picior și cred că și acel drum era o variantă bună pentru a ajunge în această poiană. Părea cu mai puțin noroi.

Imediat cum am intrat în Poiana Omului am dat de o stână și de niște turiști. Cam ciudat că locul e chiar izolat. Am traversat poiana și am intrat din nou în pădure. Apoi am ieșit într-o nouă poiană, mai mică, unde am întâlnit și oile de la stâna pe care o văzusem în Poiana Omului...cu tot cu câinii din dotare. Aici a fost singurul moment de confuzie de pe traseu. Detalii mai jos.







La ieșirea din această poiană mai mică am avut ceva probleme de orientare. Eu când am făcut track-ul GPS am încercat să găsesc drumuri care se vedeau din satelit neexistând drumuri marcate direct pe hartă în această zonă. Așadar track-ul era aproximativ pe aici.

Ca să nu fii și tu confuz treaba stă așa: urmezi drumul spre dreapta din poiană și apoi îl urmezi în coborâre prin pădure. Ajungi foarte repede la poarta din imaginea de mai sus și apoi într-o nouă poiană (imaginea de mai jos).





Aici, în această poiană am făcut o nouă pauză de masă la umbra celor câțiva pomi și alături de căpițele de fân. Peisajul a fost foarte pitoresc. Florile din iarbă, sunetul păsărilor și al insectelor au completat universul tipic românesc în care ne aflam. Am stat câteva minute să ne uităm și să auzim. Frumos!

Ne-am continuat tura de-a lungul gardurilor din lemn și a pajiștilor cosite în acest cadru natural din care sincer nu vroiam să mai ies. Dăm și de niște case și de niște câinii care e clar că nu-s fanii bicicliștilor. Întrebăm repede un bătrân dacă direcția e bună și continuăm pe un drum destul de distrus, cu un șanț mare pe mijloc în care câțiva coechipieri au și căzut însă fără consecințe grave. Am coborât pe aici până am dat de un pârâu.





Înainte să ajungem la pârâu am întâlnit un băiat care s-a arătat tare mirat să întâlnească ditamai armata de bicicliști prin partea asta de lume. Pe aici prin munții ăștia și pe văile astea turiști nu prea vezi. Păcat, fiindcă peisajul e superb. Păduri, munți și apă. Toate păstrate perfect. Oameni care trăiesc în comuniune cu natura. Știu că e pe cale dispariție și lumea se îndreaptă în altă direcție, dar mă mai bucură să văd aceste scene din când în când.

Dacă în prima zi am pedalat printr-un pârâu, ei bine, nici în a doua zi nu am scăpat. De data asta unul mai serios. A trebuit să ne mai și dăm jos însă porțiunea prin apă a fost scurtă, maximum 30 m. Aici, după ce treceți prin apă găsiți pe partea stânga izvoare din care puteți să alimentați pentru restul traseului.





Continuăm într-un peisaj foarte frumos. Cu deschideri înspre văile și munții din zonă. Pajiștile cosite impecabil și mirosul acela tipic de iarbă cosită. A fost de vis. A fost coborâre și am profitat din plin de ea!

La un moment dat ajungem și la intersecția cu un drumuleț spre Fundătura Ponorului, obiectivul zilei. Din păcate însă părea că trebuie să coborâm foarte mult din drumul principal pe care eram și timpul ne presa să ajungem la mașini si să conducem la Voineasa prin Petroșani. Rămâne pe altădată Fundătura Ponorului și locul perfect de a face fotografii. Promit că revin cu imagini când ajung aici!






Destul de repede ajungem în Ohaba Ponor și dăm din nou de asfalt. Un alt loc în care am fi vrut să ajungem era Peștera Șura Mare. O peșteră care are unul din cele mai mari portaluri de intrare din țară. Am admirat portalul peșterii din depăratre și aceasta rămânând să o vizităm altădată.

Din Ohaba Ponor ne-am îndreptat spre drumul E79. Drum betonat/asfaltat. În mare, plicitiseală pe o căldură destul de mare. Pe drumul european am mers în coloană și am supraviețuit traficului greu în special, că de el ne era frică. Mașinile noastre erau bine în parcarea de la han. Am avut ceva emoții la ce personaje dubioase am văzut pe aici. Am pornit spre Voineasa prin Cheile Jiețului. Un drum horror.

Urmează articolul cu cea mai grea tură pe care am făcut-o vreodată cu pornire de lângă Voineasa. Stay tuned! 😎


Traseul pe hartă:

0 comentarii :