amazingromania.net Web analytics

Poalele Pietrei Craiului, satul Măgura și Prăpăstiile Zărneștilor via Cheile Pisicii


Am ajuns la poalele Pietrei Craiului în cadrul turului nostru montan din vara lui 2015 cu scopul de a face o tură lejeră, dar pitorească. De satele de la poalele Craiului am tot auzit că sunt așezate în locuri foarte faine și unul dintre acestea e satul Măgura :)

Informații utile pe scurt:

Data: 23 Iulie 2015
Traseu: Satul Măgura - La Table - Cheile Pisicii - Prăpăstiile Zărneștilor - Satul Măgura
Marcaj:   
Distanța: 13 km
Diferență de nivel: +410 m/ -410 m
Durata: 5.5 ore
Dificultate: ușor
Surse de apă: satul Măgura
Cazare: satul Măgura






De dimineață pornirea, ca de obicei, a fost tărăgănată. De la balconul pensiunii admirăm priveliștea spre dealurile înnierbate și observăm turiștii, majoritatea străini, care au luat deja la picior drumul de pământ care duce spre Piatra Craiului.

Surprinzător, dar în această zonă sunt mulți turiști străini, aș îndrăzni să spun că sunt majoritari chiar. Probabil și din cauza distanței nu foarte lungi până la București, dar și pentru peisajele extrem de pitorești de aici.





Zona cu satele Cheia, Măgura, Peștera și Moieciu e căutată de mulți turiști amatori de drumeții ușoare, peisaje pitorești și relaxare în natură. Sunt foarte multe pensiuni în această zonă și majoritatea oferă condiții excelente, aș spune mult peste standardele cu care suntem noi obișnuiți în restul țării.

Traseul pe care l-am ales noi e unul destul de lejer, care e cu de toate: ulițe de pământ care oferă panorame spre dealurile și văile înnierbate specifice zonei, priveliști impresionante cu creasta Pietrei Craiului, parcurgerea Cheilor Pisicii și parcurgerea Prăpăstiilor Zărneștilor cu a lor pereți înalți și amenințători care se ridică deasupra noastră.





După un urcuș destul de lejer pe drumul de pământ, care leagă satele din zonă, ajungem în Șaua Joaca (imaginea de mai jos) unde vedem pentru prima dată creasta Pietrei Craiului. Pe Piatra Craiului încă nu am ajuns, dar e pe listă! :)

Din această șa continuăm tot în față pentru a ajunge în zona numită "La Table". Până acolo însă nu ne mai săturăm să admirăm creasta ascuțita și amenințătoare a Craiului. Privită de jos, cred că e cea mai semeață creastă montană din România. Toată lumea la poze cu creasta în spate, evident, și ne continuăm drumul paralel cu aceasta în ușoară coborâre.








Ajungem și în locul numit "La Table" la 2.5 ore de la plecarea de la Pensiunea Moșorel. Aici e locul nostru de pauză prelungită numa' bun pentru a mânca și a ne odihni în pace alături de niște măgăruși tare curioși de prezența noastră.

Din acest punct se despart mai multe trasee care ori urcă pe Piatra Craiului, ori continuă pe la poale. Noi continuăm pe același marcaj,   , spre Prăpăstiile Zărneștilor. Poteca traversează mai întâi o pajiște după care virează spre dreapta și se intersectează cu o vale (secată la acea vreme) pe care o traversăm și intrăm în pădure.





După o scurtă porțiune de pădure, ieșim la un drum forestier de pe Valea Prăpăstiilor. Acest drum duce până în Zărnești și trece prin Prăpăstiile Zărneștilor. Drumul este destul de lung, dar este de-a dreptul o plimbărică extrem de plăcută prin acest loc nepoluat și liniștitor.

Pentru cei care nu doresc să parcurgă acest drum în întregime, el poate fi scurtat prin Cheile Pisicii. La ieșirea din aceste chei veți ajunge chiar la intrarea în Prăpăstiile Zărneștilor.




La un moment dat părăsim drumul forestier, virând brusc la dreapta. Fiți atenți după marcajul    fiindcă noi era să îl ratăm. Se coboară destul de abrupt până la baza Cheilor Pisicii prin pădure. Imagini cu coborârea spre chei și parcurgerea lor găsiți mai jos.

Odată intrați în arealul stâncilor totul devine mult mai interesant. Bolovani imenși prăvăliți, trunchiuri de copaci căzute ne fac înaintarea mai dificilă, dar extrem de faină! :) Aici este mult mai bine decât pe acolo pe sus fiindcă aici jos, printre stânci, este mult mai răcoare. Noi am prins caniculă :) Parcurgerea cheilor durează cam 45 de minute, în coborâre. 






Nu știu cât timp am economisit luând-o prin Cheile Pisicii, dar cert e că a meritat să ne afundăm în inima de piatră a muntelui :D A fost incredibil de fain!

Ieșim din Cheile Pisicii într-o mică poieniță de unde se vede drumul forestier pe care noi l-am părăsit mai sus. Continuăm pe acesta pentru a ajunge în cea mai spectaculoasă parte a acestui circuit, Prăpăstiile Zărneștilor.






Locul în care urmează să intrăm pare desprins de realitate și nici nu știu cum de nu este așa de cunoscut. Cel puțin eu nu de mult am auzit de el. E un loc special, copleșitor. Drumul șerpuiește printre pereții înalți de câteva sute de metru aflați la mică distanță unul de altul.

Pe marginea drumului veți întalni din loc în loc câte un panou informativ despre geologia acestui loc cât și despre flora și fauna de aici. Este foarte curat și foarte îngrijit și apreciem faptul că la un moment dat există o barieră care interzice mașinilor să circule pe aici.





Te simți mic de tot înconjurat de acești coloși de piatră. În unele locuri verdele pădurii se întrepătrunde cu albul rocilor și arămiul frunzelor căzute toamna trecută și această armonie te liniștește și te fascinează.

E un loc care poate fi vizitat foarte ușor, chiar dacă nu vrei să faci traseul pe care l-am făcut noi. Din Zărnești o iei pe drumul forestier care duce spre Piatra Craiului și poți lăsa mașina într-o parcare, înainte de intrarea în Prăpăstiile Zărneștilor, și apoi să faci o plimbare liniștită pe aici prin această minunăție oferită de natură!





0 comentarii :